COPIII IN ARMONIE - EDITIA I

Iniţierea acestui proiect a pornit din dorinţa de a-i determina pe copii să conştientizeze importanţa, valoarea lor în raport cu societatea în care se formează, de a-i informa că au drepturi legal/universal recunoscute, care le oferă posibilitatea de a creşte, de a se dezvolta într-un cadru propice. În educaţia preşcolarilor, cunoaşterea drepturilor copilului vizează stimularea unui sentiment de încredere şi de toleranţă faţă de aproape. Pornind de la aceste considerente, proiectul urmăreşte înţelegerea, de către toţi participanţii implicaţi, că diversitatea poate însemna egalitate, nefiind o justificare pentru marginalizare şi excludere. Astfel, prin diferite activităţi, copiii învaţă să se exprime, să comunice şi să iubească.

GALERIE FOTO