MICUL ROMANAS - EDITIA VI

Argument. Cea de a șasea ediţie a Proiectului Educaţional Micul Românaş îşi canalizează activităţile asupra unor obiceiuri/ritualuri/superstiții populare mai puțin explorate, transmise generațional de familiile participanților. În acest sens, îndemnăm participanții să se documenteze, să discute cu cei mai vârstnici din familie, să refacă puntea intergenerațională, să sape mai adânc în inima culturală a țării, descoperind astfel amalgamul de obiceiuri/ritualuri/superstiții populare manifestate pe toată perioada unui an calendaristic, nu doar cu ocazia sărbătorilor majore.

Un rol deosebit în procesul instructiv-educativ al copiilor îl deține înțelegerea reperelor culturii tradiționale, deoarece pe lângă valoarea estetică, se identifică și cea socială. Cultura populară are valoare morală. De aceea, valorificarea și promovarea folclorului prin educație face parte integrantă din responsabilităților cercetătorilor etnologi. Este o nevoie resimțită acut în societatea contemporană, din cauza frecventelor simpatii pentru modernele obiceiuri și tradiții străine în detrimentul celor autohtone, moștenite de generații.

Aşadar, fiecare an – o nouă provocare, noi modalităţi de a demonstra frumuseţea şi bogăţia spirituală a unei noi generaţii care, cu ajutorul celor mari, îşi va înfige adânc rădăcinile în tradiţia milenară a poporului român.

Scopul proiectului: valorificarea obiceiuri/ritualuri/superstiții populare mai puțin explorate, prin implicarea în viața școlară a familiei ca mijloc primar de transmitere a acestor obiceiuri, asigurându-se astfel perpetuarea generațională și educarea preșcolarilor în spiritul valorilor morale.

Bibliografie orientativă:

OLTEANU, Antoaneta, Calendarele poporului român, editura Paideia, București, 2001.

Beneficiari: preşcolari, școlari din ciclul primar şi cadre didactice din învăţământul preşcolar și primar din Municipiul Bucureşti şi jud. Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Argeș, Călărași și Teleorman.

Parteneri: Inspectoratul Școlar al Municipiului București | Institutul Naţional al Patrimoniului. Direcţia Patrimoniu Imaterial și Cultura Tradițională | Universitatea din București. Departamentul de Studii culturale | Casa Corpului Didactic București | Şcoala Gimnazială nr. 2 | Primăria Sectorului 5. Direcţia Generală Educaţie şi Carieră. Direcţia de Învăţământ, Tineret şi Sport. Serviciul Administrare Unităţi de Învăţământ | Edw.Art Studio|   

DESCRIEREA ACTIVITĂȚILOR

ACTIVITATEA NR. 1: Asta-i datina străbună! (concurs cu participare directă)
Locaţie: Grădinița nr. 34
Perioada de desfăşurare: 21 martie 2019
Durata: 1 zi.
Participanţi: preşcolari
Coordonatori: cadre didactice
Număr de participanţi: 10 preşcolari/unitate
1/2 cadre didactice îndrumătoare/grup
Descriere concurs: concursul presupune performarea, de către grupul de preșcolari a unor obiceiuri/ritualuri/superstiții populare mai puțin explorate, transmise generațional de familiile participanților.
*Pot participa la concursul regional unul sau mai multe grupuri de preșcolari/unitate, încurajând astfel participarea mai multor cadre didactice. Atenție!!! Numărul TOTAL al preșcolarilor/unitate nu trebuie să depășească limita de 10! (Ex. Grădinița nr. x participă la concurs cu 10 preșcolari, 6 grupul y și 4 grupul z.)
Reguli de desfăşurare:
 PASUL 1. Desemnarea, la nivel de unitate şcolară, a unui coordonator al activităţilor proiectului Micul Românaş; atribuţii:
 menţinerea relaţiei de comunicare cu organizatorii proiectului Micul Românaş;
 organizarea concursului la nivel de unitate şcolară, ținându-se cont de criteriile de evaluare ale concursului regional, mai jos prezentate – etapa locală;
 transmiterea fişei/fişelor de înscriere (via e-mail la adresa proiectmiculromanas@gmail.com sau înscriere online, accesând site-ul http://gradinita34bucuresti.ro/);
 asigurarea prezenţei grupului/grupurilor, selectate în etapa locală, la concursul regional desfășurat în cadrul Grădiniței nr. 34, sector 5, București – etapa regională.
*Coordonatorul activităților proiectului Micul Românaș la nivel de unitate școlară va primi din partea organizatorilor Adeverință de Coordonator la nivel local.

 PASUL 2. Participarea la concurs
fiecare grup se prezintă în faţa juriului, performând obiceiul/ritualul/superstiția ales/aleasă, după ce în prealabil, unul dintre membrii echipei va face o descriere ținând cont de trei aspecte majore: context general, caracterul local al obiceiului și utilitatea practică.
 PASUL 3. Jurizarea
Juriul va fi format din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, ai Direcţiei Patrimoniu Cultural Imaterial. Institutul Naţional al Patrimoniului, ai Grădiniţei nr. 34 şi ai Primăriei sectorului 5.
Criterii de evaluare:
1. furnizarea informaţiilor solicitate prin regulament;
2. performarea obiceiului/ritualului/superstiției;
3. arta spectacolului.

Sistemul de notare: cele 3 criterii vor fi notate fiecare în parte cu 25 de puncte, alte 25 de puncte fiind acordate din oficiu de către membrii juriului, însumându-se astfel punctajul maxim de 100 puncte.

 Pasul 4. Premierea:
se vor acorda, în funcţie de punctaj, diplome pentru premiile I, II, III şi diplome de participare, atât pentru etapa locală (diplomele vor fi transmise via e-mail pe baza unei liste trimise în prealabil de coordonatorul activităţilor proiectului Micul Românaş, desemnat la nivelul unității) cât și pentru etapa regională (diplomele vor fi oferite reprezentanților unităților școlare/coordonatorilor în cadrul simpozionului desfășurat în data de 7 iunie 2019 sau ridicate personal de la sediul Grădiniței nr. 34 în data de 10 iunie 2019).
*Pe diplomă se vor menționa atât grupul, unitatea școlară de proveniență cât și cadrul didactic/cadrele didactice coordonator/coordonatoare. (ex. Se acordă Premiul x, Grupului Clopoțeii din cadrul Grădiniței nr. y, prof. coordonator z.)

 ACTIVITATEA NR. 2: Din bătrâni se povestește… (expoziție cu participare indirectă)
Locaţie: Grădinița nr. 34
Perioada de desfăşurare: 7 mai – 7 iunie 2019
Durata: o lună.
Participanţi: preşcolari și școlari învățământ primar
Coordonatori: cadre didactice
Număr de lucrări: 9 lucrări/unitate respectiv 3 lucrări/secțiune
Tematica expoziției: lucrări artistice având ca sursă de inspirație poveștile / snoavele / legendele / basmele / etc. transmise copiilor din generație în generație.
Secțiuni:
Arte naive – lucrări artistico-plastice (pictură prin diverse tehnici, desen, modelaj etc.);
Meșteri pricepuți – lucrări practice (colaj, confecționare etc.);
Unde-s mulți, puterea crește! – lucrări colective.
 Pasul 1. Selectarea lucrărilor la nivelul unității școlare participante
Se va ține cont de încadrarea în tematica dată.
Pentru cadrele didactice care doresc ca poveștile / snoavele / legendele / basmele / formulele recitatori / etc. care au stat la baza lucrărilor trimise pentru expoziție să fie publicate ca anexă în volumul colectiv Educația morală a preșcolarilor prin valorificarea folclorului, sunt rugate să culeagă aceste texte și să le transmită atât direct, alături de lucrări, cât și electronic pe adresa de e-mail marinela.t.oprea@gmail.com. Menționăm că aceste texte vor fi de asemenea expuse alături de lucrări. Atenție!!! Textele trebuie să conțină atât culegătorul (cadrul didactic) cât și numele persoanei de la care au fost culese, vârsta acesteia și localitatea.
 Pasul 2. Transmiterea lucrărilor:
prin poștă, la adresa str. Lacul Bucura, nr. 26, sector 5, București, cod poștal 052494 cu mențiunea Expoziție Grădinița nr. 34 (pentru unitățile participante din afara Bucureștiului);
predare directă la sediul Grădiniței nr. 34 (pentru unitățile participante din București).
 Pasul 3. Organizarea expoziției
 Pasul 4. Premierea participanților

ACTIVITATEA NR. 3: Educația morală a preșcolarilor prin valorificarea folclorului (simpozion cu participare directă)
Locaţie:
Perioada de desfăşurare: 7 iunie 2019
Durata: o zi.
Participanţi: cadre didactice, specialişti în domeniu etc.
Justificare tematică:
Datorită vârstei precoce şi a caracterului încă neformat şi nealterat de influenţele externe, preşcolaritatea şi şcolaritatea mică sunt vârstele la care are loc dezvoltarea socio-culturală şi emoţională precum şi a dragostei de ţară şi de tot ceea ce înseamnă tradiţional. În acest sens, participanții sunt invitați să împărtășească experiențe, să prezinte activități ce pot fi încadrate în tematica simpozionului, să ofere exemple de bune practici oferind astfel o bază pentru proiectele educaționale, evenimentele și activitățile viitoare.
Secțiuni:
1. Educația morală a preșcolarilor prin valorificarea folclorului – ancadrament teoretic.
2. Exemple de bune practici (activităţi didactice, şezători, serbări, cercuri pedagogice, proiecte educaţionale etc.) – prezentare ppt/prezi/video/foto/etc.
*Lucrările prezentate în cadrul simpozionului vor fi publicate în volumul colectiv Educația morală a preșcolarilor prin valorificarea folclorului, editura Casa Cărții de Știință.